Vilnius este capitala si cel mai mare oras din Lituania,cu o populatie de 545.000 de locuitori pe o suprafata de 401 km². Este situat la granita cu Belarus,iar centrul istoric al orasului a fost inscris in 1994 pe lista patrimoniului cultural mondial UNESCO.ISTORIE
Vilnius a fost fondat în timpul domniei lui Gediminas, principe din 1316, cu ajutorul coloniștilor germani, și este din 1323 capitala Lituaniei.
În timpul uniunii polonezo-lituaniene (1385-1569), Vilnius a cunoscut o influență poloneză. În același timp, acesta era cel mai important centru al culturii iudaice din Europa de Nord. În al doilea Război Nordic Vilnius a fost avariat de trupele suedeze.
În 1920, orașul a fost anexat de Polonia ca urmare a războiului polono-lituanian, dar lituanienii încă priveau orașul ca o capitală a lor. În septembrie 1939 a fost ocupat de trupele sovietice. Între 1940 și 1990 a fost capitală a Republicii Sovietice Lituane, iar din 1990 a Republicii Lituania.
Până la cel de Al Doilea Război Mondial, în Vilnius locuiau mulți polonezi.
Vilnius este situat în sud-estul Lituaniei (54°41′ N 25°17′ E), la confluența râulurilor Vilnia și Neris. Această locație necentrală poate fi atribuită faptului că granițele Lituaniei s-au schimbat significant în istorie: orașul era în ultimele secole nu doar centrul cultural al țării dar și cel geografic.
Distanța de la Vilnius la principalul port lituanian, Klaipėda, este de 312 km. Deasemenea, orașul este la o distanță de 102 km de la Kaunas, 214 km de la Šiauliai și 135 km de la Panevėžys , aceste fiind toate orașe principale ale țării.
Suprafața municipiului Vilnius este de 402 km². 20,2% din această suprafată este ocupată de blocuri și alte construcții, 43,9% este zonă verde și 2,1% este apă.
Bazat pe statisticile recensământului din 2002, Vilnius are o populație de 542.287 de locuitori. Din aceștia, 57,8% sunt de etnic-lituanieni, 18,7% polonezi, 13,9% ruși și 4,0% belaruși.
| Vilnius | |
| — Capitala Lituaniei — | |
 |
Tallinn este capitala Estoniei cu o populatie de 543.000 de locuitori pe o suprafata de 256 km². Centrul orașului, numit "Orașul Vechi", este foarte frumos și atractiv din punct de vedere turistic, cu multe porțiuni medievale. În 2006, s-a deschis muzeul KUMU în Tallinn, cel mai mare muzeu de artă din Estonia.
Tallinn are un aeroport modern, situat la 5 km de centru. Transportul în comun este foarte dezvoltat și complex, cuprinzând o rețea întinsă de autobuze, troleibuze și tramvaie, plus două linii de tren urban.
Istorie
Orașul, cunoscut înainte sub numele de Reval, a aparținut succesiv Ordinului Teutonic, care a ridicat aici fortificații,Danemarcei, Suediei, Rusiei, apoi a devenit capitala Estoniei în 1918. Ocupat de URSS în 1940, de Germania în 1941, apoi din nou de URSS din 1945 până în 1991. A fost foarte prosper de-a lungul istoriei, datorită poziției strategice pe care o are la Marea Baltică. Pentru o lungă perioadă de timp, și indiferent de stăpânirile politice, Tallinn a fost unul din orașele fruntașe ale Ligii Hanseatice, fiind simultan și un centru important al comerțului cu sare în Evul Mediu [11].
Din 1991 încoace Tallinn s-a extins foarte mult, iar azi zona metropolitană cuprinde și localitățile Aegviidu și Paldiski. Zonele din afara orașului vechi s-au dezvoltat și ele, devenind cartiere moderne.
Tallinn este recunoscut în ziua de astăzi drept centru tehnologic și de software alrepublicilor baltice. Cel de-al 47-lea concurs muzical al Euroviziunii a avut loc la Tallinn în ziua de 25 mai 2002.
Centrul istoric din Tallinn a fost înscris în anul 1997 pe lista patrimoniului cultural mondial UNESCO.
Tallinn și orașul Turku, Finlanda, au fost desemnate de către Parlamentul European drept Capitale Europene ale Culturii pentru anul 2011.
Orașe înfrățite
Sunt 18 de orașe înfrățite cu Tallinn:
Riga este capitala Letoniei, situatǎ pe malul Mǎrii Baltice, la gura deǎrsare a râului Daugava, Riga este cel mai mare oraș din Țǎrile Baltice, fiind un important centru cultural, educațional, financiar și politic din zonǎ.
Centrul istoric al orașului Riga a fost inclus în anul 1997 de cǎtre UNESCO pe lista locurilor din patrimoniul cultural mondial, iar orașul este remarcat în mod special pentru arhitectura lui în stil Art Nouveau (Jugendstil), putându-se compara din acest punct de vedere numai cu Viena, Praga sau Barcelona.
Are o populatie de 886.000 de locuitori pe o suprafata de 307 km²,
Istorie
Riga este amplasatǎ pe locul unei așezǎri antice a livonienilor, un trib antic fino-ugric, la confluența râurilor Daugava și Ridzene (în letonǎ: Rīdzene). Râul Ridzene era cunoscut la începuturi sub numele de Riga, într-un moment dat formând un port natural cunoscut drept Lacul Riga, dispǎrut în ziua de azi. Se considerǎ cǎ râul a împrumutat numele sǎu orașului. Cursul vechiul râu mai poate fi găsit urmărind străduțele Kalku și Ridzene din Vechea Rigă.
Întemeierea modernǎ a orașului este pusǎ de istorici pe seama negustorilor germani, mercenarilor și cruciaților care au ajuns pe aceste pământuri în a doua jumǎtate a secolului al XII-lea, atrași de zonele slab populate, noi piețe potențiale și de posibilitatea de a converti prin misionarism populațiile locale, pǎgâne, la creștinism. Negustorii germani au înființat un avanpost comercial pentru comerțul cu balții lângǎ așezarea livonianǎ de la Riga în 1158. Cǎlugǎrul augustinian Meinhard a construit o mănǎstire aici prin anul 1190.
Episcopul Albert a fost proclamat cardinal al Livoniei de unchiul sǎu, arhiepiscopul de Bremen și Hamburg în 1199. El a debarcat în 1201cu 23 de corǎbii și mai mult de 1500 de cruciați înarmați, stabilindu-și eparhia la Riga. El a înființat Ordinul livonian (mai târziu o ramurǎ aCavalerilor Teutoni) și a acordat Rigǎi drepturi de oraș în același an. Albert a reușit convertirea la creștinism a regelui livonienilor, Caupo de Turaida, deși, așa cum este scris în cronica lui Henric de Livonia ("Hencricus Lettus"), i-au trebuit treizeci de ani sǎ obținǎ controlul asupra întregii Livonii (în limba germană Livland). Riga, la fel ca toatǎ Livonia și Prusia, au ajuns sub stǎpânirea Sfântului Imperiu Roman. În timpul lui Martin Luther locuitorii din Riga, Livonia și Prusia s-au convertit la protestantism.
Riga a fost o poartǎ pentru comerțul cu triburile baltice și cu Rusia. În 1282 Riga a devenit membrǎ a Ligii Hanseatice. Hansa s-a transformat dintr-o asociație a negustorilor într-o uniune liberǎ a orașelor din Germania de nord și din Balticǎ. Datoritǎ politicilor protecționiste care favorizau membrii germani, Liga Hanseaticǎ s-a dovedit un succes economic, dar politicile exclusiviste au generat o competiție acerbǎ. Ultima Dietă a fost convocatǎ în 1669, într-un moment în care puterea ei era deja slǎbitǎ și când apǎruserǎ alianțe care-i limitatserǎ drastic puterea (între Lituania și Polonia pe de-o parte și Suedia, Danemarca și Norvegia pe de altǎ parte). Totuși, trebuie admis cǎ Hansa i-a dat Rigǎi instrumentele necesare stabilitǎții economice și politice, care i-au asigurat o temelie rezistentǎ de-a lungul tuturor tulburǎrilor politice și a conflictelor care au urmat.
Dupǎ dispariția influenței Hansei, Riga a devenit obiectul intereselor strǎine militare, politice, religioase și economice. Locuitorii Rigǎi au acceptat Reforma în 1522, punând capǎt puterii cardinalilor catolici. Cum ordinul Cavalerilor Teutonipierise în 1521, orașul s-a bucurat de statutul de oraș liber timp de 20 de ani. În 1581, Riga a ajuns sub dominația Uniunii Statale Polono-Lituaniene. Încercǎrile de reconvertire a populației zonei la romano-catolicism au eșuat în 1621, când orașul a fost cucerit de regele Suediei, Gustav Adolf. Acesta a intervenit în Războiul de Treizeci de Ani nu numai pentru a obține câștiguri politice și economice, dar și pentru a fi un sprijin protestantismului luteran. Livonia a rǎmas sub controlul suedezilor pânǎ în 1710, în aceastǎ perioadǎ Riga bucurându-se de o largǎ autonomie. În acel an, în timpul Marelui rǎzboi nordic, trupele rusești conduse de țarul Petru cel Mare au cucerit Riga. Dominația Suediei în regiunea nordicǎ s-a terminat, Rusia devenind cea mai importantǎ putere nordicǎ, noul ei statut fiindu-i confirmat prin Tratatul de la Nystad din 1721. Riga a fost anexată Rusiei și a devenit un important oraș industrial și port la Marea Baltică al Imperiului Rus, cǎpǎtându-și libertatea doar la sfârșitul primului rǎzboi mondial. În 1900, Riga era al treilea oraș al Rusiei, dupǎ Moscova și Sankt Peterburg, din punct de vedere al numǎrului muncitorilor industriali.
Pe durata a atâtor secole de rǎzboaie și schimbǎri ale puterii politice în Balticǎ, germanii baltici din Riga, urmașii negustorilor și cruciaților lui Albert, au rǎmas neclintiți pe pozițiile lor, astfel încât, în 1900, populația de 282.943 de cetǎțeni ai orașului era compusǎ din 50% germani baltici, 25% letoni și 25% ruși. Pânǎ la rusificare și impunerea limbii ruse ca limbǎ oficialǎ în Letonia (1891), în Riga s-a folosit limba germană ca limbǎ oficialǎ în administrație. Toate documentele de stare civilǎ fuseserǎ scrise pânǎ în acel moment în limba germanǎ.
Începutul secolului al XX-lea a însemnat și influențe importante ale primului rǎzboi mondial și ale Revoluției Ruse din 1917asupra orașului. Armata germanǎ a intrat în Riga în 1917. Țǎrile Baltice au fost cedate Germaniei dupǎ semnarea Tratatului de la Brest-Litovsk. În urma înfrângerii Germaniei și a semnǎrii Armistițiului cu Germania din 11 noiembrie 1918, Letonia și celelalte state baltice au fost puse în situația de a-și proclama nestingherite independența.
Dupǎ mai mult de 700 de ani de ocupație strǎinǎ, Letonia, având capitala la Riga, și-a proclamat independența pe 18 noiembrie 1918.
În perioada interbelicǎ Letonia și canalizat interesul cǎtre țǎrile din Europa de Vest. A fost instituitǎ funcția de Președinte al Republicii și a fost ales un Parlament democratic. Letona a fost recunoscutǎ ca limbǎ oficialǎ în Letonia. Letonia a fost admisǎ în Liga Națiunilor. În comerțul exterior, locul Rusiei a fost luat de Germania și Anglia. Semnificativ pentru acele timpuri, primul ministru Kārlis Ulmanis studiase agricultura și lucrase ca lector la Universitatea din Nebraska din Statele Unite ale Americii.
Riga era descrisǎ de vizitatorii strǎini ai orașului ca "Paris al nordului", mai ales datorită frumuseții arhitecturii sale și a numeroaselor clădiri publice și private care fuseseră construite în stilul Art Nouveau.
Aceastǎ perioadǎ de renaștere culturală, politicǎ și economicǎ a fost de scurtǎ duratǎ, orașul și întreaga țarǎ fiind ocupate în 1940 de Uniunea Sovieticǎ și de Germania Nazistă între anii 1941 – 1944. Germanii baltici au fost strǎmutați cu forța dupǎ 700 de ani de prezențǎ neîntreruptǎ în oraș. Ca urmare a rǎzboiului, sute de mii de letoni au pierit, sau au fugit în exil în toatǎ lumea. Letonia a pierdut o treime din populație.
Ocupația sovieticǎ a fost marcatǎ de deportǎri masive a letonilor considerați dușmani ai poporului în Siberia sau în alte zone ale URSS-ului. În schimb, în zonǎ a fost adus, datoritǎ politicii de industrializare forțatǎ și planificare centralizatǎ, un mare numǎr de alogeni, în special ruși. Pe la 1975, mai puțin de 40% dintre locuitorii Rigǎi erau letoni, proporția lor crescând dupǎ recucerirea independenței.
În 1986, reperul Rigǎi, Turnul de televiziune din Riga, care amintește de Turnul Eiffel, a fost dat în folosințǎ.
Reformele politice și economice introduse de liderul sovietic Mihail Gorbaciov (Perestrioca) a fǎcut posibilǎ recâștigarea libertǎții și independenței țărilor baltice, inclusiv aLetoniei. Letonia și-a proclamat independența de facto pe 21 august 1991, recunoașterea acesteia venind din partea Rusiei pe 6 septembrie 1991. Letonia a fost re-primitǎ oficial în Organnizația Națiunilor Unite pe 17 septembrie 1991. Toate forțele militare rusești au fost retrase în perioada 1992 - 1994.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu